Genesis

V-am povestit vreodata despre "Gene"? Ei bine, daca nu, o voi face acum, ca tot n-am mai scris nimic de muuuulta vreme :P

Genesis e a doua noastra casa
De cand ne-am asezat la masa;
Totu'-a-nceput acum vreo 2-3 ani,
Cand nu aveam la noi mult prea multi bani.

Ziceam sa ne caram si noi o data
S-atunci ideea a venit de la o fata.
Nu tin prea bine minte care-a fost
Dar nici nu cred ca are prea mult rost.

Acum avem un fel de dependenta
Sau poate este chiar dementa;
Noi una doua: "Hai in Gene",
Acolo-n bar sa stam pe perne.

Edy-i mereu la datorie,
Sa rada daca zicem vreo prostie,
Sau sa se mire de scrumiera noastra,
Chiar daca este ea putin cam proasta.

In Gene am facut atatea poezii...
(E drept c-am scris numai prostii);
Caci totul se rezolva la un ceai,
Chiar daca ai ceva, chiar daca n-ai.

Asta-i ultimul an de liceu,
Pot zice ca e cel mai greu...
Dar noi mergem mai des in Gene,
Sa radem si sa stam pe perne.

In Gene ne simtim noi ca acasa,
Caci tot ce-ti tre' gasesti pe masa,
Gasesti toti liceenii din Hasdeu,
Atunci cand pe la scoala dau de greu.



Am scris asta unde altundeva decat la masa in Genesis... intr-o zi cand am realizat cat de aproape e sfarsitul. Cand am realizat ca foarte curand voi merge acolo pentru ultima oara ca hasdeista... si niciodata nu ma voi mai intoarce acolo cu acest nume... Am scris-o cu intentia de a o lasa acolo ca amintire, alaturi de scrumiera facuta de Tana, dintr-o cutie de ceai lipton, scrumiera pe care ne-am semnat si am scris data... scrumiera de care Edy a ras vreo juma' de ora (era putin cam stramba).
Acum ca s-a terminat totul, am gasit din nou poezia asta... nu stiu daca se mai merita sa i-o duc, sa o atarne pe perete.... o voi lasa aici, tot ca amintire... ca amintire a vremurilor nu de mult apuse...a vremurilor care vor ramane mereu in mintea mea ca cei mai frumosi ani... dar astept cu nerabdare sa traiesc si alti ani frumosi... :P