cine, ce zice...

"Oamenii zic de timp ca trece repede. Timpul zice de oameni ca sunt trecatori" - citeam pe un perete dintr-un liceu in care am dat o olimpiada, intr-un anume moment al vietii mele.

I-a trecut timpul; si a plecat. Dar cu 2 saptamani in urma era aici... si totul era normal; se simtea bine; dar in 2 clipe totul a trecut.
Apoi timpul s-a scurs cu viteze ametitoare; nu am realizat cand, unde si in ce directie. Acum ma uit peste tot si realizez ca tre' sa ma uit in spate... au trecut ani de atunci.
...au trecut si oameni. Prin viata mea s-au perindat multe timpuri... si multi oameni.
Nimeni n-a facut prea multi purici aici. Oare eu sunt vinovata? Eu sunt motivul pentru care trece timpul ... si de ce sunt oamenii trecatori?
...nu am realizat pana acum, dar si eu trec; si timpul trece peste chipul meu, lasand urme... asa cum lasa un olar trecandu-si degetul peste o bucata de lut.
Ochii parca nu-mi mai apartin in totalitate; buzele-mi carnoase au invatat sa se intinda intr-un zambet rautacios; nasul meu candva micut acum parca poarta amprenta "nevinovatelor" minciuni spuse in diverse scopuri... Pana si parul meu moale si nisipiu, candva semnul distinctiv al naturaletii mele, zace acum quasi-blond, quasi-portocaliu - reziduu de culoare ce aminteste de tonurile artificiale ce l-au tranzitat - muuult mai scurt si cam ars).
Pielea mea candva luminoasa acum are tente de paloare; semne ca timpul a trecut prea repede noptile sau zilele, clipele de tihna sau bucurie grabindu-se de la mine.
Si cu cat trece mai mult, cu atat trece mai repede. E deja o regula!